14 octombrie 2009

Pasul fatal




Problema politică de bază a Româneiei nu s-a schimbat. Societatea poate supravieţui, la limită, numai în măsura în care puterea politică nu e capaturată în totalitate de un grup organizat, cu interese şi obiective comune. Această concentrare politică strivitoare, structurată formal pe scheletul sistemului multi-partinic democratic, a condus România la blocaj, separînd societatea de participarea la decizie şi de beneficiile populare ale democraţeiei.

Acest sistem care a fundamentat înapoierea României în condiţii de libertate şi a întîrziat grav sincronizarea noastră europeană a fost întrerupt de apariţia fenomenului Băsescu. Urmarea: un război de recuperare. Îndepărtarea, compromiterea şi, acum, eşecul electoral al lui Băsescu sînt vitale pentru sistem şi au devenit, practic, singura formă de acţiune politică a instituţiilor pe care le numim în mod deosebit Parlament, sistem electoral, medii de informare şi magistratură. Loviturile succesive care au urmărit îndepărtarea lui Băsescu şi, deci, reîntregirea sistemului au început cu suspendarea Preşedintelui şi au dus la demiterea Guvernului Boc. Aceste acte de voinţă politică anti-populară seamănă din toate încheieturile: amîndouă au fost camuflate de "voinţa paralmentului" care a măsurat, de fapt, puterea grupului oligarhic în căutare de supremaţie şi nu voinţa populară (manifestată în alegerile şi referendumul cîştigate de Traian Băsescu).

În ambele cazuri, componenţa alianţei pornită în căutarea controlului absolut a fost identică: o joncţiune PSD-PNL în care nu există valori şi ideologii ci interesul pur şi complet al unui grup de mare forţă economică în căutare de control. Alianţa PNL-PSD a pornit devreme, cu mişcări de tatonare-colaborare, la începutul anilor '90. Ulterior, ascensiunea economică fabuloasă a lui Dinu Patriciu (înslesnită de PSD) a avut două efecte: a distrus identitatea separată a PNL şi a provocat compactarea totală PSD-PNL. Acest produs de sinteză oligarhică a funcţionat fără probleme încă din 2004. În noaptea alegerilor care au adus primul mandat al Preşedintelui Băsescu, Dinu Patriciu făcea turul televiziunilor protestînd şi avertizînd împotriva posibiliei victorii a lui Băsescu. În 2007, alianţa a intrat explicit în funcţiune, a ieşit la suprafaţă şi a condus, din Parlament, viaţa politică românească, limitînd cîmpul de acţiune al guvernelor şi iniţitaivele Preşedintelui.

Aşadar, în clipa în care aceaşi alianţă se prezintă în postură de majorittate parlamentară favorabilă unui Prim Ministru "independent" (Klaus Johannis), trebuie înţeles clar: avem de-a face cu aceaşi alianţă care a condus din umbră în căutarea recuperării totale a puterii în stat. PSD şi PNL (UDMR şi Grupul Minorităţilor Naţionale sînt adaosuri superficiale) nu s-au format cu o rapidittate admirabilă şi nu au reuşit să treacă peste diferenţele ideologice - aşa czum se grăbesc să declare cu toate ocaziile. Alianţa e foarte veche iar diferenţele ideologice nu puteau fi depăşite, din simplul motiv că nici unul din aceste două partide nu are sau nu mai are ideologie. Conţinutul acestei alianţe e voinţa de control şi promovare a intereselor economice multiple ale propriilor componenţi. Klaus Johannis e, la rîndul lui, un pasager racolat convenabil pentru nevoile de recuzită. Opţiunile Preşeduintelui Băsescu sînt drastic limitate de realitatea politico-istorică în continuare statică a României. Un pas în afara regulii care spune că puterea integrală a grupurilor de control înseamnă suspendarea societăţii ar fi fatal.