03 iunie 2013

La ce bun faptele, cînd există opinii? (drept la replică)






Textul de mai jos a fost trimis site-ului ziare.com









Doamna I.Ene e autoarea următorului decret publicat pe site-ul Ziare. com şi reluate în Revista 22:



"Poate că Cristian Preda doreşte un nou mandat în Parlamentul European. Nu văd nimic rău în asta. E firesc să vrei să-ţi continui proiectele. Un nou mandat vrea şi Traian Ungureanu, cu deosebirea că TRU nu a avut proiecte şi nici măcar o prezenţă consistentă în Parlamentul European. Ce argument obiectiv ar fi ca TRU să primească un loc eligibil, iar Cristi Preda nu? Ca să nu mai vorbim despre Monica Macovei, cel mai eficient europalamentar din actuala legislatură." ( cacofonia din primul rînd aparţie dnei I.E, sublinierea din rîndul al treilea aparţine lui T.U.)





Îi cer, respectuos, dnei. I.Ene să revină la jurnalism. Dna. I.Ene nu consideră necesar să pună la dispoziţia cititorilor argumentele pe baza cărora a ajuns la concluzii certe. Un jurnalist verifică faptele, înainte de a trage concluzii. Dacă această regulă nu e respectată, orice minciună poate fi prezentată drept adevăr. În acest caz, victima e publicul cititor. Aşa cum se ştie, dna. I.Ene e campioana unui jurnalism dominat de respect desăvîrşit pentru cititori.

Datele referitoare la activitatea sau lipsa de activitate a fiecărui parlamentar european sînt publice şi sînt consultate de jurnaliştii care comentează onest lucrările Parlamentului European. Nici eu, nici dna Ene nu putem hotărî care e palmaresul unui parlamentar. Asta o stabilesc datele oficiale.

Datele pot fi consultate fără restricţii de oricine, inclusiv de dna I. Ene. În măsura în care dna I.Ene consideră că faptele au un rol de jucat în susţinerea unui personaj simpatizat sau în demolarea unui personaj detestat.

Dacă nu e prea mult, îi cer dnei. I.Ene să îşi întregească analiza publicînd rezultatele ciocnirii domniei sale cu faptele.

02 iunie 2013

       Corupție cu și fără carte

Ce-ar fi să vedem și în politica românească oameni care trec prin vremuri grele fără să crîcnească, fără să caute platouri ferite, fără să se lepede de luntrea în care au pozat cînd vremurile erau line și funcțiile înalte? Ce-ar fi să vedem oameni care rămîn loiali? Oamni care nu devin fiare rănite de înălțimea funcției pierdute. Ce-ar fi să vedem oameni care nu se preschimbă la prima încercare și știu să tacă, lăsînd faptele să vorbească în locul lor?


E normal să vedem demnitari care regretă postul pierdut. Nimeni nu pleacă senin dintr-o funcție publică. Dar ce-ar fi să vedem foști miniștri, primă-vicepreședinți și parlamentari care nu își expun ulcerul și nu cred că înlocuirea lor a tăiat în două mersul istoriei? Ce-ar fi să vedem, pur și simplu, oameni care fac politică fără să ceară, fără să pretindă și să fără să bată artistic din picior? Ce-ar fi ca acești oameni să apară în public singuri, neînsoțiți de bust și soclu? Ar fi prea mult?

Ar fi o revoluție pentru moravurile locale și o minune cerească între atîtea egouri care ating norii.

Degeaba lovești în plagiatul unui șarlatan ca Ponta, dacă îți folosești doctoratul și studiile ca scut și atuu în partid. În fond, meseria celor ce intră într-un partid e politica de partid și, în absența snobismului, politica națională. Într-un partid, sau măcar într-un partid, nașterea și titlurile n-ar trebui să conteze. Nimic nu face mai rău competiției și valorii decît parcelarea oricărui metru de viață publică în panteon rezrvat intelectualilor și gherete pentru rest. Dacă au înțeles lecția secolului XX, cei ce fac astazi caz de primatul intelectual în politică ar trebui să știe ce nenorociri a adus, la stînga și la dreapta politicii românești, aroganța intelectuală - supersitiția subintelectuală după care intelectualii au drept de întîietate în fața realității.

Spectacolul organizat în interiorul PDL pe tema ”noi mai întîii, pentru că avem mai multe clase, cărți și orgolii” continuă drama vetustă a politicii românești la întîlnirea ei cu utopia egoistă a geniilor săptămînale. E prea multă trufie în remarcile istețe și parodice ale acestor oameni care susțin că vor să facă politică dar se ocupă, de fapt, cu ridiculizarea propriului partid, redus mereu la aceași acuzație: insuficientă instrucție, prea puțină bibliografie și deloc lume bună. Nu e o insultă. E o eroare, un viciu, o formă de corupție interioară care, amplificate prin politică și medii de informare, vor strîmba caracterele și carierele celor ce cred în mintea înțeleaptă a omului cu carte. Nu e nimic mai ridicol decît să denunți corupția politicienilor, în timp ce hrănești în tine, cu argumente sofisticate și indignări mincinoase, corupția sufeltească. Așa nu facem decît să ne alegem cu două rînduri de hoți: cu și fără carte.

Dacă România va fi mai departe împărțită între cei cu diplomă și cei fără de diplomă, între politologi și feseniști, teologi și bădărani, titrați și expirați, vom întări o democrație snoabă care își datorează existența nevoii de notorietate a elitelor și atît. E puțin.

P.S. Uneori e bine să te bați în noroi. N-am auzit nici o replică de confrate solidar cu Monica Macovei, după remarcile de retard ale deputatului UDMR Marko Atilla. Nefericitul menționat susține că Macovei e frigidă și că are orgasm doar cînd vede oameni după gratii. Concluzia: Marko Atilla poate doar cînd e mîrlan.